sâmbătă, 28 februarie 2009

Crime si criminali in serie (3)

Dupa cum am promis, cel de-al 3lea caz este unul iesit din comun, macabru si preferatul meu, as putea spune :)
Cei care nu au inima tare, sa nu citeasca...deci chiar NU!
Autorii, caci sunt 3 la numar, sunt de origine chineza, iar faptele curg in felul urmator...

"Carnea de om fiarta plutea printre resturi de fecale
Sambata, 17 iunie 1995, la ora 9.50, proprietara apartamentului 2 din blocul 7, din Bulevardul Dimitrie Cantemir, Zenovia Dumitrescu, a simtit in casa miros greu de fecale. Cand sexagenara a deschis usa de la baie, a izbit-o peste picioare un val de apa in care pluteau bucatele de carne. Scarbita, femeia a apelat la ajutorul unui vecin pentru a o ajuta sa scape de inundatia produsa prin refularea WC-ului. Inainte de a se duce la canalul de afara pentru a vedea ce s-a intamplat, tanarul a improvizat la usa de la baie un dig din nisip. Deja casa era in intregime inundata, iar locatarii ii injurau pe „nesimtitii care taie porci si ii arunca in closet". Dupa ce a trecut primul soc, oamenii si-au dat seama ca bucatile erau din carne de om. A fost anuntata politia.

Din canal s-au scos 12 kg de carne macra umana
In apartamentul Zenoviei, apa adusese cuburi de carne parca pregatita pentru a trece prin masina de tocat si suvite de 4-5 cm de par negru cu bucati de scalp. La ora 11.00, instalatorul imobilului, Ion Badica, a inceput sa ia pe rand canalele din jurul blocului. Ajuns la al treilea canal, aici a gasit plutind pe suprafata apei bucati de carne. La a doua lopata de resturi scoase din canal, Badica a vazut tronand printre mizerii un deget de om. Cand a bagat „sarpele" pe conducta ce venea dinspre bloc, a scos de pe ea o suvita de par uman. Din pacate, in acel moment scurgerea s-a desfundat, alte bucati de carne fiind luate la vale. Pana seara, cat au durat operatiunile de cercetare a canalului, criminalistii care au luat locul instalatorului la gura canalului au umplut o jumatate de sac de resturi umane. In total s-au strans vreo 12 kg de carne de om.

Ucigasii au fugit de sub nasul politistilor si curiosilor
Sumbra descoperire a facut sa se stranga in jurul canalului o multime de curiosi. Fiecare noua bucata de carne scoasa la iveala smulgea spectatorilor strigate si gesturi de sila si indignare. Zvonurile incepusera deja sa circule, unii spuneau ca e vorba de cadavrul unei femei, altii ca sunt doi barbati. Un singur punct comun putea fi gasit in ceea ce se spunea in strada: toti cei adunati ii banuiau ca fiind autorii atrocitatii pe chinezii mutati de o saptamana in blocul lor, la apartamentul nr 10.

Nimeni nu a bagat de seama ca intre timp a tras in fata blocului o Dacie 1310 Breack, de culoare visinie. Din masina a coborat un chinez, greu de descris altfel decat tipic: mic, dar vanos, „inarmat" cu un telemobil. Cinci minute mai tarziu, intre curiosii adunati in fata blocului a cazut o cana cu urme uscate de cafea in ea. Oamenii au inceput sa se agite. Mizand pe efectul diversiunii, chinezul, impreuna cu doi conationali, a zbughit-o pe usa blocului si nu s-a oprit pana in masina, care a demarat in tromba. Poate ar fi scapat neobservati daca o femeie nu l-ar fi intrebat pe subofiterul care tocmai ii dadea telefon unui superior daca ii intereseaza ca trei chinezi parasesc in viteza zona. Brusc interesati de ocupantii masinii, politistii au dat semnalmentele vehiculului, informatii transmise prin statie tuturor unitatilor operative. „Bafta" prinderii unuia dintre fugari a cazut pe sergentul major Albu si pe cateaua sa, Jana.

Fugarii au nenorocit in goana lor o femeie pe viata
Fuga cu aproape 140 km la ora s-a oprit putin mai sus de „Adesgo", pe Calea Serban Voda. Aici, masina chinezilor a intrat in plin intr-o Dacie alba condusa de Liliana Cristea. Femeia, grav ranita, a fost imediat transportata la Spitalul „Dr. Dimitrie Bagdasar".

Masina fugarilor a mai mers cam 300 de metri pana a ajuns in dreptul Cimitirului Eroii Revolutiei, oprindu-se in gardul unei scoli. Cei trei ocupati au sarit din vehicul si au fugit care incotro. Soferul, micutul cu telefon celular, a sarit gardul cimitirului, dar a fost deja observat de sergentul major Albu si de jandarmul care-l insotea in misiunea de patrulare in zona 20 a Serviciului de Protectie si Paza al Sectiei 14 de Politie. Subofiterul si-a aruncat cascheta si a inceput sa-l urmareasca pe asiaticul care schiopata in urma accidentului. Intuind ca va fi mai rapida ca el, subofiterul a eliberat-o din lesa pe cateaua Jana si a pus-o pe urma fugarului cu comanda „So, Jana!". Cainele-politist l-a retinut pe soferul care a fost apoi preluat de oamenii ordinii si dus in arestul Sectiei 14 de Politie.

O vizita in casa din Bulevardul Dimitrie Cantemir
Dupa fuga chinezilor, locatarii, impreuna cu politistii, au patruns in apartamentul inchiriat prin intermediul firmei „Academicus" de chinezii Li Zoug si Miug de la proprietarul Radu S. Casa, cu mobile putine, ce era un adevarat „muzeul al ororilor". In doua oale albastre, un cazan de fiert rufe si o galeata metalica erau resturi umane, in special oase, taiate cu o panza de bomfaier. Intr-un sac asuns in biblioteca erau cateva kilograme de maruntaie. Cea mai oripilanta descoperire, daca suporta grade de comparatie urmele lasate de ucigasi, au fost craniile fierte care ranjeau prin plasticul transparent al unei pungi.

Un amanunt care a atras atentia celor prezenti a fost lipsa oricarei urme vizibile de sange. Echipele de specialisti au descoperit chiar si cele mai mici pete scapate de buretii si carpele ucigasilor. De altfel, chinezii care inchiriasera apartamentul si-au cumparat un bax de detergent la consignatia din zona, pentru a-si curata hainele patate in timpul transarii cadavrelor.

Dubla crima si transarea s-au petrecut in casa ororilor
Transarea cadavrelor, „depesare" cum o numesc specialistii, este facuta, de obicei, de ucigasii care nu-si inchipuie, pe moment, alta metoda de a scapa de trupul victimei. Depesarea a cunoscut un adevarat „avant" dupa ce metodele de identificare criminalistica au devenit din ce in ce mai perfectionate. Dupa ce si-au suprimat victimele, probabil printr-o modalitate care lasa mai putin sange, ucigasii le-au transportat trupurile in baie, locul preferat de „transatori" pentru ideea de intimitate pe care o creeaza si pentru ca spalarea petelor de sange nu va atrage atentia prin umezeala. Bucatile mari de corp obtinute au fost dezosate de fragmentele de carne care puteau fi scoase. Oasele si carnea care mai ramasese pe ele au fost fierte in oala si apoi taiate cu o panza de bomfaier si un satar. In casa au fost gasite si doua sabii ninja. Carnea obtinuta din transarea cadavrelor a fost apoi aruncata in WC, greseala fatala pentru autorii crimelor.

Operatiunile de transare si fierbere in acid sulfuric au durat maximum o zi.

Fost apartament al colegei de celula a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej
Chinezul arestat de subofiterul Albu se numeste Li Zoug Chang, nascut la 7 ianuarie 1964, si venise in Romania pentru studii in anul 1994. Din declaratiile sale, facute greu, prin intermediul unui traducator, s-a reusit identificarea victimelor. Este vorba despre doi comercianti veniti tot din China, unul avand un stand in cadrul complexului de vanzari angro „Europa". Ei au fost ucisi in apartamentul ocupat candva de activista comunista Putan, colega de celula cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, la data de 16 iunie.

Victimele au fost doi comercianti din complexul „Europa"
In apropierea masinii abandonate in strada de fugari a fost gasita o servieta diplomat, in care erau 17 milioane de lei si 4.000 de dolari, motiv pentru care s-a crezut ca mobilul crimei a fost jaful. Mai tarziu, avea sa se descopere ca a fost vorba despre un asasinat. Langa geanta, pe trotuar, era un pistol cu pat de lemn. Perchezitia masinii a dus la gasirea unei pungi de plastic in care erau o pereche de pantaloni gri, o bluza visinie si o peruca in care erau invelite un amortizor de sunet si un cui de grenada. Tot in masina s-au descoperit si doua gloante. Perucile si mijloacele de deghizare par a fi o pasiune a chiriasilor „casei ororii", mai multe astfel de obiecte fiind gasite in apartament.

De remarcat este faptul ca ultimul care a apelat la „gasirea" partilor din trupul victimei pentru a intarzia identificarea a fost John Di Gregorio, din Bensalem, Pennsylvania, care in noaptea de Paste a anului 1990 si-a ucis din greseala si transformat in materie prima pentru hamburger fiica.

Victimele, Xu Yi Fei si Yiu Zong Bo, doi comercianti chinezi din complexul „Europa", au fost identificate dupa o munca asidua, tinand cont ca din trupurile lor au ramas bucati de carne cu dimensiuni cuprinse intre 2 si 6 centimetri. In „casa ororii" a fost gasit pasaportul lui Xu."

Sursa: Gardianul

In completare...daca mai este nevoie...unul a fost prins atunci, altul a scapat si este bine mersi in China, iar ultimul, Zhao Tun Guo, a fost extradat dupa 12 ani in Romania, deoarce, in acel moment, reusise si el sa fuga...
Nu a fost deloc...comod sa ma aflu la un moment dat in aceeasi cladire cu cel din urma, mai ales ca tocmai vazusem filmul de la fata locului...oasele care straluceau fara pic de carne pe ele, aflate intr-un lighean din acel apartament...

Niciun comentariu: